de Iulia badea-Gueritiee, corespondentul My Cult Events la Paris

Terorist înseamnă, stricto sensu, o persoană care împrăştie teroare. Acest sens, direct, brutal, poate că nu a mai fost niciodată mai prezent în imaginarul francezilor ca în această dimineaţă a zilei de 14 noiembrie. Dimineaţa în care trezirea a fost brutală, rece ca o lamă de gheaţă, îndoliată ca sufletele celor care au pierdut un apropiat în cele 6-7-8 (cine mai ştie?) atentate teroriste care au avut loc în Paris. Turnul Eiffel este şi el deja negru. Nicio luminiţă, niciun zâmbet. Ci doar, planând peste capacitatea noastră de înţelegere, cuvintele unui Albert Camus: “va veni o zi când ciuma va plana din nou peste vreun oraş fericit”. Această zi a căzut peste noi, în Franţa, iar din senin, celălalt avertisment camusian – “ceea ce se întâmplă ne priveşte pe toţi” – nu a mai avut niciun sens. Barbarii lui Dumnezeu, cum a numit presa franceză cei opt tineri jihadişti, n-au mai fost subit doar o ameninţare cu care Franţa trăia de când cu atentatele din ianuarie 2015, din redacţia revistei Charlie Hebdo, ci o realitate teribilă. Implacabilă.

Moartea a venit pe ritmuri de garage-rock. Grupul american “Eagles of Death Metal” era pe scenă, la Bataclan, iar sărutul diavolului a fost…pe bune. Fiinţa umană nu crede în coincidenţe, dar totuşi sunt câteva detalii care…surprind. Focul, primele rafale, au fost trase atunci când trupa începea un cântec care se numeşte “Kiss of the Devil”. A fost, a rămas, un sărut nesfârşit, pentru că acordurile s-au transformat în bocet. Bocetul, ei bine, era cumva aşteptat: Franţa nu este şi nu a fost niciodată sigură din punctul de vedere al atacurilor teroriste, aici au avut loc mereu atentate. Mai mult sau mai puţin sângeroase.

In fobia atentatului care ar putea să ne lovească am crescut cu toţii, la figurat, din ianuarie 2015, şi cu toţii am priceput că oricum de ceea ce îţi este scris nu scapi. Deci, odată trecut şocul, viaţa a continuat. Cu mersul în parc – este sfârşit de săptămână – cu ieşitul la o bere, cu zâmbetul la vestea că cei apropiaţi sunt bine. Recursul la filosofie a apărut şi el, ca şi întrebările interogative: cine este de vină, cină plăteşte, ce va urma? Teama a bătut la uşă şi atunci când preşedintele François Hollande a anunţat că este un “act de război comis de armata Daesh împotriva Franţei”. Am înţeles cu toţii că pericolul va continua, ca şi determinarea hexagonului de a continua războiul în Siria (cu tot cu partenerii săi europeni), dar şi că terorismul a marcat un punct de frontieră: atacurile kamikaze, îndreptate împotriva nimănui şi tuturor, au ceva din duritatea cu care urmăream cândva filmul lui Sergiu Nicolaescu, “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Vineri 13 a fost o zi în care cineva a condamnat la moarte, la întâmplare. Sunt, azi, 129 de morţi şi 352 de răniţi. Numărul lor este în creştere. Noaptea ororilor s-a transformat astă seară într-o noapte a urii. Văd defilând pe micul ecran răcnete de ură împotriva islamiştilor, arabilor….Nu mă pot împiedica să mă întreb cum se vor termina cele trei zile de doliu decretate de preşedinte, şi dacă actul de vandalism comis la Callais, de francezi, împotriva unei tabere de refugiaţi, va deveni un fapt cotidian.

Clopotele au răsunat totuşi. Trăim timpuri în care calmul şi chemarea la iertare şi la non-generalizare coexistă cu ura şi dorinţa de răzbunare. Morţii încep, încet încet, să primească chip şi identitate, iar adevărul lor doare: Lăcrămioara Pop, din Baia Mare, nu avea nicio vină în seara când a decis să iasă la o cafea cu omul ei, tulcean, lăsându-şi copilul încă mic în grija mamei.

Nici Guillaume B. Decherf, jurnalistul care făcea un reportaj despre concertul cu pricina.

In ce lume trăim şi cum îi vom face faţă? Şi cine va ştii cum să reacţioneze în faţa urii? Sunt întrebări la care cu toţii, aici, dar şi aiurea, în Europa, emigranţi sau băştinaşi, turişti sau studenţi, recunoaştem că nu avem răspuns. Asta pentru că, din nefericire, cum sublinia o revistă a presei de pe site-ul VoxEurop, “terorismul este o armă de comunicare masivă”.

Iulia Badea-Guéritée, corespondenţă de la Paris

Advertisements