Tags

, ,

10424980_853334174706175_2764271351249881241_n

de Alexandru Ojică, corespondent My Cult Events

Ce e o despărțire? O simplă separare de corpuri, pentru Marin Preda. Ar fi bine dacă ar putea fi așa de simplu. Dar mai e vorba și de spirit. Pentru că o despărțire, uneori, e drumul spre acea tainică regăsire în brațele celui/celei pe care ai crezut sau simțit la un moment dat că nu e al tău/a ta. Titlul romanului lui Eric-Emmanuel Schmitt, « Elixirul dragostei » (Editura Humanitas, 2014) este unul care provoacă. Când spui elixir te poți gândi inerent la o poțiune magică preparată de un vrăjitor pierdut în negura timpului și la o formulă de incantație. elixirul-dragosteiElixirul presupune deja o rețetă mai mult sau mai puțin consacrată și vine să aducă un tratament, un remediu. Dar, în același timp, elixirul ține de șabloane și de acea exactitate a tiparului, a regulilor. Ei bine, în dragoste, poțiunea magică e pe un teren nesigur pentru că nu poți vorbi de o rețetă clară și concisă. Remedii pentru boala iubirii au fost încercate de toți oamenii de pretutindeni și din orice timp și poate în același timp. Zeul sau Demonul dragostei zace în noi așteptând un elixir. Dar el e unic și irepetabil, aidoma oamenilor.

Cartea lui Schmitt vine, întocmai, să ofere ceva. O mărturie asupra acelui « uneori », rar dar fascinant. Cele 160 de pagini se citesc cam în două ore pentru că, în fapt, e vorba de o corespondență pe mail (nu mai e acea scrisoare cu sigiliu care ne amintește de negura epocii medievale) între Louise și Adam, proaspăt foști iubiți. După ce au împărțit cam totul, ea merge în Canada, el rămâne în Franța, și totuși, își vorbesc. Nu se aud, însă își scriu. De la bun-început cartea e o dulce provocare, asemenea unei dulceți de cireșe amare, pentru că amărăciunea despărțirii va fi în fapt un elixir, o poțiune magică a iubirii care e mai puternică decât distanța. Din iubire, se spune în primele pagini, se caută ceva inferior aparent acesteia, prietenia. Adam vrea fie prieten cu Louise pentru că niciodată nu au fost așa. Reacția ei este una crâncenă dar sinceră : „Adam, orice concesie mă costă. Prietenia după dragoste m-ar umili. Nu mă tentează să reamenajez o imensă pasiune într-o mică garsonieră cordială, prefer pur și simplu să mă trezesc în stradă” (p. 13).

elixirul-dragostei-561x280

Apariția lui Lily, prietenă a Louisei, va avea un rol fundamental în carte. Aparențele ne demonstrează mereu că ele ascund esențialul. Elemente magice precum parfumul și o minciună menită să iscodească și să întărâte, ne vor arăta că, dincolo de toate, farmecul feminin nu are doar inteligența de a pune în lumină adevăratul potențial al bărbatului, ci și un pic de viclenie, șiretlic dacă se poate spune așa, pentru a-i arăta că în fond, poți pleca, dar ești gol fără cel cu care ești unit în spirit și, de ce nu, în acte. Cartea e o mărturie a ce înseamnă dragostea nu în vremea holerei, ci în banalitatea ei modernă, post-modernă și post-post-modernă. Te poți trezi cu un zâmbet tâmp pe chip după ce ai citit-o. Sau cu un fel de „Aha, știam eu. Deci tot ea m-a jucat pe degete. Dar fără ea sunt fără sens”. Ceea ce m-a surprins e că în final drumul către sine a fost făcut iar distanța s-a topit într-unul din serverele imensului monstru virtual, Internet.

Alexandru Ojică, cititor

Advertisements