Tags

, , , , ,

10298097_568533816594749_5855220675267573007_ode Iulia Badea Gueritiee, corespondentul My Cult Events la Paris

 

Asemenea cozi nu veţi vedea, cred, prea repede în Bucureşti. Nu le-am văzut nici măcar în faţa muzeului Bruckental din Sibiu. La Paris sunt însă parte din cotidian. La intrarea în muzeul Louvre, sunt obişnuinţă, şi aceasta de ani de zile. Uneori, chiar şi de-a lungul primăriei Parisului, o simplă clădire administrativă doar pentru necunoscători: iniţiaţii ştiu că însăşi clădirea este un muzeu şi că este de vizitat, pentru operele pe care le adăposteşte, pentru încăperile bogat sculptate, pentru istoria sa, ca să nu mai vorbim de colecţiile temporare care de fiecare dată scot efectiv lumea în stradă. Cozi pe câte trei rânduri, sub soare sau în ploaie, zi de zi, dar mai ales la sfârşit de săptămână.

P1040373_Paris_IX_rue_Vignon_rue_de_Sèze_Pinacothèque_rwkDe data aceasta cozile s-au format în faţa unui muzeu mai mic, La Pinacothèque, un foarte subtil spaţiu pentru specialiştii artei, ascuns pe o străduţă nu foarte departe de La Madeleine. Până în 21 iunie 2015 el găzduieşte 180 de obiecte din colecţia personală a familiei artistului Gustav Klimt, desene, carnete de note, sculpturi, picturi, rarităţi care sunt acum în posesia palatului Belvedere, din Viena.

Un sâmbure din Viena epocii Secesioniste, nu numai a pictorilor Gustav Klimt, Kokoschka, Egon Schiele, Carl Schuch, Tina Blau, Théodor Hörmann, Josef Engelhart, Max Kurzweil. Dar şi a scriitorilor epocii, ca de exemplu Arthur Schnitzler. Cu toţii având în comun influenţa unei epoci trăite în mare parte la Paris. Totul într-un decor demn de Viena acelei epoci, a acelor ani 1892-1906, ani cunoscuţi şi ca fiind epoca de aur a ceea ce cunoaştem ca fiind La Belle Epoque.

Aur, şi nu întrebuinţez cuvântul à la légère. Căci ceea ce sare în ochi încă de intrarea în muzeu, de la primele opere, expuse într-un cadru ales cu parcimonie – umbre, foarte puţine lumini, clar-obscur şi câteva raze de lumină care cad niciodată direct ci întotdeauna vertical sau în diagonală – este acel galben de aur specific operelor lui Klimt. Acea culoare pe care odată ce o vezi o înregistrezi pe retină ca fiind galbenul de Klimt. Puternic, solar, luminos, de neuitat. Acel galben fascinant care urmăreşte nu doar retina cunoscătorilor de artă, cunoscătorilor de Klimt, vizitatorilor întâmplători (expoziţia este foarte foarte bine anunţată, nu doar în staţiile de metrou ci şi pe autobuze sau panouri, în tot Parisul). Ci şi un public mai inedit, dar care nu era mai puţin fascinat: în Pinacotecă vizitatorii, numeroşi, şi de toate vârstele, stau asemeni boabelor de ciorchine de pe un strugure masaţi în faţa operelor. A descrierilor. A filmului în alb-negru care se derulează în continuu. Pentru a trece, a vedea, a asista, a fotografia, ei bine, la fiecare pas spui “pardon, pardon”. Neştiind prea bine peste cine dai. Am văzut mame cu copii foarte mici, în braţe sau de mână, am văzut colecţionari sau ziarişti, nemţi, americani, români, suedezi. Este, cu siguranţă, ceea ce trebuie văzut în această primăvară la Paris.

20723641

Piesa de rezistenţă este o frescă foarte rară: La Frise de Beethoven, frescă de 34 de metri lungime pe 2 metri înălţime, expusă pentru prima oară în 1902. Fresca nu este doar rară la vedere, ci şi controversată, căci este una din operele de artă furate de nazişti, recuperate de statul austriac, iar o familie de austrieci a cerut în urmă cu câţiva ani restituirea ei. Este vorba deci de viziunea pe care Klimt, artist austric tributar unei anumite atitudini contemplative, o are ascultând Simfonia a 9-a, de Ludwig van Beethoven.

f84105

Urmează, da, cu aceeaşi valoare, figura emblematică a enigmaticei “Judith”. Judith este, în imaginarul lui Gustav Klimt, femeia fragilă dar şi fatală în acelaşi timp, femeia pasionată dar şi independent, dezinhibată şi extrem de pudică în fond. Tributară artei totale, concept artistic care a stat la baza mişcării Secesioniste, conduse la Viena de Gustav Klimt, Judith este figura feminină pe care o regăsim ulterior multiplicată în toate “picturile de aur” semnate de Klimt. O anecdotă, adevărată de altfel, vrea ca acest tablou, împreună cu alte câteva lucrări ale Secesioniştilor, să fie considerat ca o “crimă împotriva artei”. Era, de fapt, în viziunea lui Klimt, un mariaj între text şi artă, o stilizare şi o internaţionalizare a tuşei, o combinaţie între vegetal, preţios, element etnic şi…vis. Toate operele majore ale acestei epoci pleacă de la scrierile lui Freud. Miturile antice sunt şi ele reinterpretate, vizualizate, trecute prin creuzetul psihologic al mecanismelor de gândire specifice epocii: Freud, Wagner, psihanaliză, muzică. Beethoven, Schnitzler, sublim, detaliu, introspecţie.

834

Expoziţia de la pinacoteca din Paris reproduce toate aceste stări. Un sfat? Cumpărăţi biletul pe Internet, există o intrare privilegiată, directă, pentru cei care au cumpărat astfel biletul. Ziariştii au accesul gratuit, la orice oră.

Iulia Badea-Guéritée

 

 

 

 

Advertisements