Tags

, , , ,

10298097_568533816594749_5855220675267573007_o de IULIA BADEA GUERITIEE, corespondentul My Cult Events la Paris (foto stînga) …sau pe scurt, destinul. Fatih Akin, foarte importantul realizator german de origine turcă, aduce întrebări neplăcute, nedorite, deranjante, într-un ianuarie ceţos: ce idee nebunatică, să deschizi anul cinematografic, în prag de festival de Cannes şi la ţanc pentru cel de la Veneţia, cu un film despre genocidul armenian! Tranşant ca o rană deschisă, dureros asemeni unei iubiri neîmpărtăşite, plin de înţelesurile unei vini niciodată recunoscute. “The Cut”, al treilea film din trilogia tânărului regizor, cea care retrăieşte pe deplin “iubirea, ura, răul” (“Head-On”, “De cealaltă parte” şi…”Rana”) Foarte pe scurt, în doar jumătate de an, filmul, foarte intens, foarte lung (2h18), foarte concentrat, foarte poetic, foarte crud, a reuşit să scandalizeze: turcii, în majoritate, au refuzat să-l proiecteze în sălile lor de cinema. Organizatorii festivalului de la Cannes au reuşit, prin prudenţa lor, să-l sperie pe Fatih Akin, care şi-a urmat instinctul, cum declară chiar el. Deci filmul său nu-şi va avea premiera la Cannes, ci la festivalul Mostra de la Veneţia, începând de astăzi. O alegere riscantă, e adevărat, dar care corespunde întru totul stilului Fatih Akin. Atât “Julie in July”, cât şi “Soul kitchen” sunt, de exemplu, filme în care arta, sensibilitatea, talentul, sunt prezente şi tulbură întocmai prin capacitatea regizorului de a face mereu ce simte. De a filma cum simte. De a face filme care să-l încânte şi să-l tulbure iniţial pe el şi apoi pe toţi ceilalţi care sunt, asemeni lui, nepăsători la opiniile membrilor vreunui juriu. cut-3 La Paris, deci, săli discrete pentru filmul său, inaugurat de marile ecrane în 13 ianuarie. Nu de alta, dar Franţa a pedepsit deja de câteva ori Turcia pentru nerecunoaşterea genocidului, cert, însă nici nu vrea să supere pe nimeni. Deci, “The Cut”, într-un cinematograf mitic. La “Arlequin”, pe rue de Rennes, o stradă cochetă cu multe magazine, care leagă biserica Saint Germain des Prés de gara Montparnasse, un cinematograf cochet şi inspirat: aici au loc şi marile festivaluri ale filmului rus sau asiatic, aici au loc şi festivalurile cu temă, gen “Salvaţi Roşia Montana”, în urmă cu câţiva ani. Povestea, de această dată, nu are nimic revoluţionar, căci filmul lui Fatih Akin este un film despre toleranţă şi mai ales despre intoleranţă, ca valori universale. Despre rău, da, răul atavic conjugat la toate modurile verbale şi internaţionale posibile, acel rău care face, de exemplu, din orice om un călău, din orice bărbat un violator, că este în Turcia anului 1919 sau în America anului 1928. Din oricine, o victimă. Dar este şi un film despre păcatul generalizărilor, despre dragoste de oameni şi despre valori, despre scopuri şi vise, despre credinţă şi dorinţă. Despre răzbunare şi iertare. Despre umanitatea care zace în fiecare din noi, latent, aproape inconştient. 75-2 Tahar Rahim, interpretul rolului principal, Nazaret, un tânăr artizan armean care se trezeşte din senin departe de familie, obligat să lucreze din greu la construirea unui drum în munţii din jurul Mardinului, este strălucitor în acest rol…interesant. Devenit mut în urma unui accident…fericit – turcul Mehmet, care trebuia să îi taie gâtul, asemeni celorlalţi aproximativ 30 de bărbaţi armeni duşi la muncă silită de soldaţii turci, îl cruţă însă rana îi provoacă pierderea uzului vorbirii – Nazaret trebuie să se descurce. Nu doar să supravieţuiască, ci şi să-şi caute fetele gemene furate şi vândute de beduini, să-şi ucidă cumnata pentru a o scuti de suferinţele pe care foamea şi durerea i le provocau, să cutreiere mai multe continente, să înveţe să spună nu. “The Cut” este servit de o bună coloană sonoră, de peisaje care îţi taie răsuflarea, dar şi de scene de o cruzime inimaginabilă. Fatih Akin a vrut să servească poporului său o lecţie de istorie, cea pe care el, copil al unor emigranţi turci din Trabizon, o învăţase, şocat, la Hamburg: genocidul armenian. Dacă scopul va fi sau nu atins, este greu de spus. Deocamdată, Akin revine cu un film specific: călătoria iniţiatică, dincolo de continente, dincolo de limite, dar mereu spre noi, este singurul lucru care contează. Viaţa, altfel, este cu mult pres scurtă. Iulia Badea-Guéritée the_cut_poster „The Cut” (Rana), de Fatih Akin, film franco-german, 2014

Advertisements