Tags

, , , , , ,

Cu toate că Inarritu a conceput o poveste stufoasă și pretențioasă despre teatru, film, autenticitate versus prefăcătorie și superficialitate, despre calitate versus celebritate, despre incapacitatea unora, tot mai mulți, de-a mai distinge între real și ficțiune – și multe alte teme pe care le-a înghesuit în film: un fals Icar, tema supereroilor, banii, vîrsta, dragostea, drogurile etc etc etc – Birdman nu reușește să transmită nicio metaforă, niciun mesaj coerent la final. Tot ceea a rămas cu mine din această poveste a fost cinematografia: totul e filmat ca să pară o filmare neîntreruptă prin mațele unui teatru la propriu și prin mațele personajului principal la figurat. Emmanuel Lubezki face performanță aici, reușind să te țină în film deși cantitățile nesfîrște de informații, povești, detalii, metafore unele peste altele, unele lîngă altele și unele în altele nu te lasă niciun pic să respiri. MV5BMTcxODk0Nzc0MF5BMl5BanBnXkFtZTgwNzY3NTY4MjE@._V1__SX1394_SY786_ Povestea e pe scurt următoarea: Riggan Thompson, un actor celebru acum 20 de ani pentru rolul ”Birdman” dintr-o serie (fictivă) de filme ”Birdman” vrea să se relanseze ca actor dramatizînd, regizînd și jucînd într-o piesă pe Broadway. Viața acestui personaj e mai complicată, mai spectaculoasă, mai ”metaforă” ca a personajelor din piesa pe care o montează: el se luptă cu acest erou de film ”Birdman” care se pare că a prins o viață proprie și-s pune ce să facă și cum să facă, cu o căsnicie ratată, un copil care are probleme cu drogurile, o iubită cu care se înțelege și nu prea, cu vîrsta, căderea părului, cu banii, cu producția în sine, cu colegii actori. Cu criticii, ah, criticii arătați în acest film ca niște frustați netratabili și detestabili. Povestea nu are un final precis, Inarritu lăsînd suficient loc să alegi ce vrei pentru acest personaj: moare, trăiește, se ridică într-o Nirvana a birdman-ilor celebri și de acolo poate mai coboară, poate nu, pe pămînt… MV5BMTQxNzY4MDcyMV5BMl5BanBnXkFtZTgwNjEzMDMxMjE@._V1__SX1394_SY786_ Există o paralelă interesantă între Riggan Thompson – personajul – și Michael Keaton – actorul care-l joacă -: și Michael Keaton a jucat un super erou: a fost Batman în două filme (1989, 1992). Dar paralela se pierde în film foarte repede, în desișul celorlalte metafore îndesate acolo. Sau sper, pentru binele actorilor, că Emma Stone nu e o drogată afurisită, că Eduard Norton nu e un actor obsedat, bețiv și încrîncenat, un egoist detastabil, că Naomi Watts nu e o uscată crizată și așa mai departe. Există cîteva scene intense în film dar intensitatea adevărată lipsește. Tensiunea lipsește. Și tocmai tensiunea interioară, intensitatea cu care simte totul îl face pe personajul principal dar și pe cel interpretat de Edward Norton să facă tot ceea ce fac. Asta la nivel teoretic. Asta presupun eu că ar fi rezolvat și închegat filmul. De fapt însă, în film, nu există intensitate, nu există tensiune deși atîtea se bat cap în cap, deși și-n culise și pe scenă cuplurile se fac și se desfac, banii se pierd și se cîștigă și viețile se joacă cumva, ca la lotto. Sună bine, nu? Atît de bine încît Inarritu și-a dorit și mai mult, și mai mult, pînă a înecat totul într-o mare de teme care nu fac decît să se eclipseze unele pe altele. MV5BMTQ3MDc0NTExNF5BMl5BanBnXkFtZTgwNzEzMDMxMjE@._V1__SX1394_SY786_ Nu sînt sigură nici dacă să vă recomand să-l vizionați. Deși există mult prefesionalism în el și poate vreți să-l revedeți pe Edward Norton sau pe Emma Stone sau pe Naomi Watts care cu greu își găsește roluri pe măsura ei, filmul e, cumva, o păcăleală, o pierdere de vreme. Arată ca un film de artă, dă senzația de film de artă, dar, în final, își propune atît de multe și reușește atît de puține încît nu e absolut deloc. Singurul lucru pentru care l-ați putea vedea ar fi să primiți o lecție: prea mult, strică. Întotdeauna. MV5BMjE1NzM0NTg1OF5BMl5BanBnXkFtZTgwNDEzMDMxMjE@._V1__SX1394_SY786_ P.S.: Vă încurajez să citiți cîteva articole scrise de criticii americani despre acest film: este amuzant cît efort fac unii să înțeleagă și să explice ceva nu există: acest film nu e o capodoperă deși, poate și ei și noi ne-am dorit să fie.

Advertisements