Tags

, , , , ,

În lipsa oricăror valori morale, banii, ca valoare absolută materială oferă deținătorilor lor superioritate și dreptul de a decide pentru ceilalți, pentru cei săraci? Sau copiii și nepoții oferă acest drept, dreptul de a decide și legitimează orice acțiune, fie ea și o crimă, dacă este înfăptuită ca să protejeze viața celor slabi și care n-au reușit financiar în viață? Cred că asta e întrebarea de fond pusă în filmul lui Andrey Zvyagintsev din 2011, ”Elena”.

MV5BMTM1Mzk1MTkyOF5BMl5BanBnXkFtZTcwNDY1NzUyNQ@@._V1__SX1394_SY786_

Două familii din două clase sociale diferite sînt reunite în acest film printr-o căsătorie morganatică. Familia Elenei (Nadezhda Markina): fiul său fără job, gras, leneș, obraznic, nerecunoscător, dependent, disprețuitor cu femeile, chiar cu mama lui din banii căreia trăiește, cu soția lui, dependentă și ea de această viață și cei doi copii ai lor, unul de 17 ani, unul de 1 an, plus încă unul pe drum și familia lui Vladimir (Andrey Smirnov), un foarte bogat rus care are o fiica din prima căsătorie, pe Katerina (Elena Lyadova), o femeie necăsătorită și care nu intenționează să facă copii pentru că nu vrea să-și continue genele stricate în lumea asta.

MV5BMjMxNTU0NzAzOV5BMl5BanBnXkFtZTcwMTY1NzUyNQ@@._V1__SX1394_SY786_

Niciunul din aceste personaje nu are vreo valoare morală vizibilă. În ciuda faptului că sînt despărțite de multe zerouri în bancă, cele două familii se aseamănă în altă privință: relațiile dintre membri lor nu sînt calde și nici iubitoare, totuși, în situații limită familiile sînt solidare înăuntrul lor și tind să facă totul ca să se salveze, după principiul: sîngele apă nu se face (blood is thicker than water). Sau cel puțin seniorii acestor familii fac totul ca să-și salveze rudele directe. Ce-ar face copiii indolenți sau nepotul complet iresponsabil, care trece foarte aproape de moarte la finalul filmului într-o luptă fără sens între două găști de bloc, nu știm. Pare-se că n-ar face nimic, nici măcar n-ar lupta pentru drepturile lor. Dar, pentru moment, pentru timpul în care trăim, generațiile de 40 de ani și de 20 de ani sînt încă susținute de ”cei bătrîni” care vin din comunism și din postcomunism cu o stabilitate financiară și o amoralitate care se pare că au ucis orice dorință de viață, prosperitate și devenire umană în urmașii lor.

MV5BMjM2ODc5MTQ0MF5BMl5BanBnXkFtZTcwMzY1NzUyNQ@@._V1__SX1394_SY786_

În afară de bani, cele două familii se diferențiază prin educație. Bogatul Vladimir locuiește nu numai într-un apartament foarte spațios, aflat probabil prin centrul Moscovei ci și într-o insulă culturală. Fie doarși apartamentul în care locuiește arată un foarte educat, rafinat gust estetic. Nu vorbește prea mult în film dar cînd vorbește folosește cuvinte pe care  Elena nu le înțelege. O numește pe fiica lui o hedonistă iar cînd Elena îi spune că nu știe ce e o hedonistă Vladimir o întreabă dacă știe ce e o egoistă. Ambele epitete fiind valabile în cazul Katerinei. El e un bărbat foarte elegant, cu gesturi măsurate și aristocratice care încearcă să-și ascundă disprețul pentru clasa din care provine Elena în îngăduița cu care o lasă să se folosească de cardul lor comun. Atitudine care în loc să arate generozitate arată, dimpotrivă, multă meschinărie. Elena e o femeie care își arată vîrsta, poartă batic cînd iese și are ca principale ocupații în viață grija pentru soț, curățenia, gătitul și copiii.

MV5BMzg3MTUyNDY1M15BMl5BanBnXkFtZTcwNTY1NzUyNQ@@._V1__SX1394_SY786_

Toate aceste întrebări, reflecții, observații sînt spuse prin intermediul unei povești foarte simple, istorisite liniar și cu multă răbdare. Relația dintre Elena și Vladimir începută acum 10 ani se desfășoară confirm unui tipar imperturbabil: ea este o nevastă supusă, ascultătoare, care mai mult își servește soțul decît îi e o parteneră de viață iar timpul liber și-l petrece făcînd vizite la fiul ei și familia lui într-un apartament mizer aflat într-o suburbie săracă; el așteaptă să fie servit de Elena în permanență și își petrece timpul uitîndu-se la televizor sau mergînd la o sală de sport foarte elegantă și scumpă. Acolo face un infarct care nu-l omoară dar îl face să se gîndească să-și facă un testament prin care să lase totul fiicei lui Katerina care e singură și n-are copii și doar o pensie Elenei.

MV5BMTczMjUyMjQzOV5BMl5BanBnXkFtZTcwNjM0NzQ3Nw@@._V1__SX1394_SY786_

Tot cu această ocazie se decide să o refuze pe Elena care-i ceruse niște bani pentru nepotul ei ca să-l scape de armată și să-i ”cumpere” intrarea într-o facultate în capitală. ”Nu cred c-ar trebui să salvez eu niște oameni care nu sînt rude directe cu mine” și ”cred că fiul tău ar trebui să se ocupe de fiul lui dacă l-a adus pe lume” sînt argumentele lui Vladimir la care Elena îi replică printre altele că nu înțelege ce îi dă lui superioritatea ca să decidă asupra vieților celorlalți și că fiul ei a avut numai ghinioane în viață.

Nu mi se pare că în mod întîmplător banii despart definitiv cele două clase sociale, doar s-a mai întîmplat asta în trecutul Rusiei cu urmarea pe care o știm toți azi: comunismul. La 24 de ore după ce-am văzut acest film mă gîndesc că este aceeași istorie mult simplificată: cei mulți și săraci, dintre care o parte leneși și nesimțiți iau puterea și banii în mîna lor prin crimă iar regretele par a păli în fața confortului pe care nici nu-l înțeleg pe deplin.

MV5BMTgxNTMxNzIyNV5BMl5BanBnXkFtZTcwODM0NzQ3Nw@@._V1__SX1394_SY786_

Nu știu dacă și nu știu de ce vreunul din aceste personaje ar trebuie salvate în absența oricăror valori morale. În acest context nici grija pentru familie nu-mi mai pare o valoare morală și chiar mă întreb cu spaimă ce se va întîmpla cu lumea noastră dacă numai familiile astea se vor înmulți. Ce transmit ele mai departe? Celelalte ce-ar fi transmis? Sau s-a întîmplat deja și trăim o apocalipsă morală? Și asta s-ar putea înțelege din acest film: că nimic n-a mai rămas din lumea noastră în afara unor oameni educați, erudiți dar fără sentimente sau nevoi emoționale și a unor oameni rudimentari și nevolnici care se înmulțesc nici ei nu știu de ce și cum. Lumea din acest film e una fără dragoste reală, fără reguli, fără lege, fără aspirații înalte. Singurul lucru care le populează mințile e banul pe care nu știu să-l folosească: cei bogați nu sînt în stare să trăiască o viață interesantă, profitabilă pentru ei și pentru societate folosindu-se de banii lor, nici nu sînt în stare să-i folosească ca să-i ajute pe alții, iar cei săraci, așa cum ne-a învățat experiența comunistă nu sînt în stare să aprecieze dintr-o dată bunurile care se pot cumpără cu bani. Mutat în casa lui Vladimir, fiul Elenei, grăsuțul a cărui viață se învîrte în jurul unei sticle de bere, nu înțelege finețea esteticii minimaliste și frumusețea locului și din capul locului pretinde să-l modeleze după mintea lui: ajuns de 5 minute se gîndește cum să dărîme și să reconstruiască niște pereți și să recompartimenteze casa pentru nevoile și mintea lui.

Nu există biserică sau vreo altă instanță morală în această lume. Singurul care le vorbește oamenilor e televizorul și acolo, dacă se poate așa ceva, sînt unii și mai proști ca ei.

Este acesta viitorul în care deja trăim? Doamne ferește.

MV5BMTU0Nzk2Njc1OF5BMl5BanBnXkFtZTcwMjQ0NzQ3Nw@@._V1__SX1394_SY786_

E un film de pe lista ”musai de văzut”. Filmat într-un minimalism estetic de la care noul val românesc minimalist sau realist sau ce se pretinde a fi are foarte mult de învățat, filmul lasă extrem de mult loc imaginației și reflecțiilor personale, are parte de o intrepretare remarcabilă și o marcantă coloană sonoră semnată de Philip Glass, un prolifc compositor nominalizat de trei ori la premiul Oscar, care semnează coloana sonoră a atîtor filme încît trebuie să-i vizitați pagina IMDB. Zvyagintsev (foto sus) este preocupat de decăderea umană și de efectele postcomunismului la fel de mult ca și noi doar că el nu-și omoară filmele cu efecte peste efecte care de care mai mizere, în așa fel încît rezultatul să fie îmbîcsit și nevăzubil, ca-n filmele românești.

În paranteză, acesta este un film cu adevărat minimalist, nu filmele românești care se declară minimaliste: avem o poveste minimală, deloc înflorită, avem puține personaje, aproape nu există figurație, personajele sînt destul de comune, poveștile lor de viață nu sînt importante și nici extraordinare în afară a ceea ce se petrece în film, culorile sînt puține: diverse nuanțe de albastru și maro, e filmat în puține locații, practic două apartamente, o scenă la sală și cîteva la spital la spital, plus ceva exterioare, cadrele sînt în general planuri medii, ca niște fotografii bine făcute, dar fără înflorituri și extravaganțe: pe scurt, minimalismul e aplicat în toate.

Vă recomand ”Elena” la fel de mult ca toate celelalte 3 lung metraje ale lui. Două dintre ele Vozvrashchenie”The Return” și Izgnanie”The Banishment” sînt povești umane internaționale, niște poeme despre copilărie, tată, părinți, dragoste, moarte… ”Elena” și ”Leviathan” însă sînt filme despre apocalipsa din societățile post comuniste, niște filme care nu preau au cum, dacă sînteți cititori ai acestui blog, să vă lase indiferenți.

Advertisements