Tags

, , , , , , , , , ,

Și încă ce poveste! Ultimul film al rusului cu nume aproape impronunțabil pentru mine: Andrey Zvyagintsev, (zviagințev?? foto jos), este o poveste care se petrece într-un oraș, ponosit și sărac de pe malul unei mări nordice din Rusia.

MV5BMTQ5NzkxOTMxMF5BMl5BanBnXkFtZTgwMTc3MjY4MTE@._V1__SX1394_SY786_

Peisajul senzațional: rîpe atît de abrupte încît parcă au fost tăiate cu mîna, așezate lîngă mare, ceruri cenușii, dealuri, plaje largi, ape întunecate contrastează puternic cu blocurile comuniste, urîte și părăginite, care arată fix ca cele românești: nerenovate, nevrozate, cu dezolanta arhitectură și organizare administrativă comunistă, o moștenire de care cu greu vom scăpa și noi și ei. În acest oraș, într-un golf, se află o casă veche, pescărească, spațioasă și spectaculoasă, cu o panoramă de invidiat, (cu wc-ul în curte dar lcd-ul pe masă), primitoare și prietenoasă, cu mobilă veche, pentru care se bat proprietarul ei, care a moștenit-o de la părinții lui și primarul definitiv corupt al orașului. Proprietarul de drept, Nikolai, e pe cale să piardă un șir nesfîrșit de procese prin care această casă i-a fost confiscată.

MV5BMjAwNjc2MjQyM15BMl5BanBnXkFtZTgwNDY1NzU4MTE@._V1__SX1394_SY636_

În ajutor îi vine, la începutul filmului, prietenul lui din armată, acum mare avocat la Moscova, Dmitri, care, deși nu mai poate schimba soarta procesului, aduce cu el o servietă plină de dosare cu ajutorul cărora speră să-l șantajeze pe primar și să-l facă să plăteasc măcar un preț corect pentru casa pe care vrea să o ia cu japca. (Doi ruși superbi, înalți, slabi, osoși, foarte compacți, miam-miam.) În tabăra lui Nikolai se mai află cea de-a doua lui soție, o foarte feminină și sensibilă Lilya și prietenii acesteia, un cuplu: el polițist rutier, ea muncitoare la o pescărie unde e colegă cu Lilya. În tabăra primarului se află, evident, toate instituțiile statului: legea (judecătoria), poliția, primăria și biserica. 

De aici încolo, lucrurile se desfășoară un pic hamletian, în sensul în care, în loc să se concentreze să piardă cît mai bine, sau în extremis să cîștige, tabăra lui Nikolai se dezmembrează încet-încet în excese bahice, s-au băut găleți de votcă în acest film, butoaie!, petreceri cu și mai multă votcă, multă mîncare, cu ak-uri și alte puști, (genială scenă în care, rămînînd fără ține, petrecăreții scot un sac de portrete ale conducătorilor ruși de după țar și aleg pe care să-l împuște menționînd că cele ale contemporanilor nu sînt încă gata), intempestive întîlniri amoroase, alte sticle de votcă, tensiuni famliale de care nu se ocupă nimeni: fiul lui Nikolai o urăște pe noua lui mamă dar nimeni nu ia în serios sentimentele lui, filozofii despre sensul vieții, căutări spirituale ratate și tot așa.

MV5BMjA5MzAwOTQyN15BMl5BanBnXkFtZTgwMTg1MzY4MTE@._V1__SX1394_SY636_

Primarul, (Roman Madyanov, foto sus) ale cărui trigliceride și colesterol dau pe-afară, se panichează și el puțin și strînge rîndurile cu popa ăl mare, cu șefa poliției, cu cine poate. Și la ei ca și la noi, biserica, poliția și politica sînt mînă în mînă. Așa se pune bocancul pe grumazul unui popor și biserica e cea mai condamnabilă dintre toate: și-n film și-n viața reală și-a părăsit enoriașii. Taberele se înfruntă de mai multe ori, prima întîlnire din film dintre ei are un haz nebun, aproape toți combatanții fiind extrem de beți. Ah, primarul are o mica trupă de comado, de torționari moderni, care în acțiune este atît de înspăimîntătoare și veridică încît mi-a înghețat instant fundul pe scaun!

Tot acest storyline care se se întoarce și răsucește la nesfîrșit cînd pe-o parte cînd pe alta (uun piic cam lunguț, dar per total bine), servește de fapt la descrierea sociețății ruse actuale care ar putea fi la fel de bine și societatea românească. Oamenii au probleme mari cu postcomunismul și corupția în Rusia ca și în România (filmul se putea petrece la fel de bine în orice oraș mic din România, la Sulina, la Giurgiu, la Galați, asta-l face și mai fascinant), dar parcă au mai mari probleme cu ei înșiși. Și e foarte complicat de spus și-n Rusia ca și-n România dacă asta-i vina exclusivă a clasei corupte care ne conduce sau noi purtăm vina. În definitiv, puterea a corupt dintotdeauna și întotdeauna s-a găsit vreunul mai primitiv și mai agresiv care vrea să pună mîna prin forță pe ceva al tău. Oamenii s-au luptat dintotdeauna cu aceste lucruri. De ce oamenii de azi par mai neputincioși?

MV5BMTQ1MjY3MzcxM15BMl5BanBnXkFtZTgwMDY3MjY4MTE@._V1__SX1394_SY636_

Există destul de mult umor în acest film. Cred că el vine dintr-o luciditate remarcabilă a regizorului și scenaristului Andrey Zvyagintsev. Există metafore, o unealtă artistică de care marii noștri regizori ai micului minimalistului și mizerabilistului val se feresc ca de… cîh. Există o metaforă care le înglobează pe toate: Leviathanul. Dacă el ne înghite ca pe Iov, dacă nu cumva noi sîntem un Leviathan autofag, dacă se întîmplă doar în Rusia, vă las pe voi să judecați. Cadrele sînt de-a dreptul calofile, vorba unui amic, dar prin contrastul cu care-l fac cu mizeria interioară și exterioară a societății ruse nu fac decît s-o scoată în evidență. ALO, mizerabilismul românesc, se aude? (Dacă-mi arăți un om mizerabil, într-o casă mizerabilă, într-o societatea mizerabilă, cu niște cadre mizerabile, cu actori care joacă mizerabil, nu-mi spui, de fapt, mai nimic. Decît că n-ai nici imaginație nici talent.)

MV5BMTY1OTU4NjAwNV5BMl5BanBnXkFtZTgwODY3MjY4MTE@._V1__SX1394_SY636_

Ah, că mi-am amintit de actori: toți joacă în forță, aproape de ce numesc englezii inyourfaceacting, nu minimalist. Unul din cele mai bune și mai intense momente actoricești din film îi aparține unui copil, care tot mai frustrat de ce vede și aude, își înfuntă tatăl. Excelent moment actoricesc, absolut excelent. Și mai există un început și un sfîrșit de film absolut geniale, cum n-am mai văzut de mult. Predica de la final, din biserică, m-a urmărit zile întregi. Ținută în fața primarului și a camarilei sale, cei mai răi și ma corupți din tot filmul – mincinoșii, răii, corupții se duc la biserica coruptă și ea, interesantă observație, nu? – ea vorbește despre căile lui Hristos: dragostea, adevărul și temperanța. Niciuna dintre ele însă nu se regăsesc cu adevărat în film, în poveștile personajelor. Numai temperați nu sînt oamenii, dimpotrivă, excesul este calea lor, adevărul e sacrificat destul de ușor iar dragostea fragilă e incertă și ușor călcată în picioare. Mesajul? E pur și simplu ceva pentru fiecare și fiecare ar trebui să tragă concluzia lui de aici.

Ceea ce vă și îndemn să și faceți: să vedeți filmul și să vă gîndiți la cea a vrut să spună.

MV5BMjAwMTY3MTU0Ml5BMl5BanBnXkFtZTgwNzE0ODAwMzE@._V1__SX1394_SY636_

 

P.S.: Deci asta cu n-avem public pentru filme de artă să n-o mai aud. Era plin la festivalul filmelor de Cannes în ciuda organizării execrabile de care toată lumea se plîngea. Nu avem filme de artă în România, asta e problema.

Advertisements