Tags

, , , , , , , , , , , , , , ,

Care e secretul doctorului Honigberger? N-aș putea să vă spun după ce-am văzut ultimul spectacol al lui Dragoș Galgoțiu, pus în scenă … nu mi-e foarte clar unde. Eu l-am văzut pe gratis, în cadrul festivalului “Viața e frumoasă” (nu știu dacă înțelegeți asta din afișul de mai jos). De ce pe gratis? Mai ales așa un spectacol pretențios, cu muzică live pe scenă și a cărui montare trebuie să fi costat ceva instituțiile statului? Iar n-aș putea să vă spun. Pot însă să vă garantez că dacă se mai fac multe spectacole pe gratis, eu n-am să mai cumpăr bilete la cele cu bani. Firesc, nu? De ce aș scoate ceva din buzunar pe criza asta cînd, pot să nu scot. Mă rog, poate sînt eu în perioada aia confuză din lună, trimestru, an, deceniu, în care nu înțeleg nimic. E teatrul, fie el și îmbinat cu muzica, un gen experimental în România? De aia trebuie oferit pe gratis?

honigberger

Cît despre spectacol, cum am început să vă spun, n-am înțeles mai nimic din ce mi-a povestit domnul Galgoțiu acolo (regizorul și dramaturgul acestei piese). Adică am înțeles că e după o povestire/nuvelă? de Eliade, pe care mi-o recită frumos Radu Amzulescu, Marian Ghenea și Istvan Teglas (al cărui nume am senzația că se scrie cu “s” nu cu “ș”, altminteri de ce nu-i spunem direct Ștefan Teglaș, sau Țeglaș ca să-l românizăm definitiv.) Lungile, extrem de lungile monoloage, căci nuvela a fost practic tăiată în cam 4 bucăți și asta a fost toată dramatizarea, sînt întrerupte de bucăți muzicale, în special ale muzicianului argentinian Astor Piazzolla, (dacă dați un search pe Google și le ascultați pe cele care ies la prima căutare, înseamnă că ați și ascultat cea mai mare parte din coloana sonoră a acestui spectacol), bine interpretate de cvintetul … ăăă … nu e trecut pe afiș, dar care sînt din alt film. De pildă, pe mine tangoul devenit celebru după filmul “Parfum de femeie” …

… m-a luat și m-a aruncat în alt timp. M-am trezit în 2006, la Veneția, în piața San Marco, unde ascultam cele 4 orchestre celebre care cîntă fiecare într-un colț al pieței, întrecîndu-se între ele și interpretînd tango-ul lui Astor Piazzolla pe rînd. Parcă și vedeam mulțimea de turiști americani din piață care se bucurau cum se bucură copiii în fața bradului de Crăciun. Ce frumos a fost la Veneția! În fine … Cînd am revenit în sală am pierdut deja o bucată din spectacol. Și faza asta s-a repetat pînă la final.

IMG_4953

(Ce caută cutia aceea inscripționată Look Solutions în acest decor? HABAR N-AM).

Am plecat întrebîndu-mă cine și de ce aprobă așa ceva. La munca artiștilor de pe scenă, ei chiar au muncit să salveze ce era de salvat, dar care, per total, nu rezolvă nimic. Nuvela lui Eliade nu pare o poveste simplă, un doctor descoperă jurnalul unui alt doctor(?) și pas cu pas se ajunge într-o poveste cu totul stranie. (Stai, și Istvan Teglas ce joacă atunci? Deci mai e o poveste … gizzăs, chiar n-am înțeles nimic). Există niște salturi în timp, înainte și înapoi, se vorbește de sanscrită, de Ramayana* și Shambala**, și cum știu de legăturile lui Eliade cu lumea orientală și cît de multe știe el despre istoria religiilor (dăăă!), mă gîndesc că e vorba de transcende(re)*** sau poate chiar despre … ăăă … Nirvana?

Acum, de ce cîntă doi tenori români în Shambala, și încă niște bucăți în germană? O fi vreo trimitere și la Valhalla****, ca să ne încîlcim definitiv?

IMG_4951

Încîlceala pare să fie viziunea regizorală a domnului Galgoțiu dintotdeauna. Iar dacă o dată, de două ori te poți suspecta că n-ai înțeles tu, că n-ai tu destulă cultură, vine o vreme cînd te întrebi: dar oare el a înțeles ceva? A vrut cu adevărat să transmită ceva? Sau neînțelegînd cum să-și mai facă meseria, ne-a trimis pe toate pistele greșite posibile ca la final să ne spună: mai puneți și voi mîna pe carte, sînteți proști, de asta n-ați înțeles nimic.

Păi o să pun, dacă asta era ideea. Și o s-o citesc fără muzică, cum fac deobicei, și eventual lîngă laptop ca să-mi fac lecțiile cînd întîlnesc noțiuni necunoscute. Dar pentru asta nu trebuia să văd un spectacol întreg.

O notă mare artiștilor și actorilor implicați în acest proiect: s-au străduit. S-a văzut. O notă sub baremul de trecere domnului Galgoțiu, nu, nu e vina noastră, dumneavoastră ați ales să nu ne povestiți nimic. E plină piața de dramaturgi morți de foame, al căror talent se ofilește prin sertare nefiind folosiți de nimeni, e plină piața de oameni care v-ar putea fi consilieri muzicali – religia asta hindusă, care ne e atît de străină, are sunetele, ritmurile și energia ei proprie, care n-au legătură cu muzica occidentală sau tangoul sud-american.

Un spectacol pe care nu-l recomand. Mai bine citiți nuvela.

*************************************************

* Ramayana este o epopee antică, scrisă în sanscrită de către poetul Valmiki. Reprezintă totodată o carte importantă a hinduismului. Ramayana conține 24.000 de versuri și povestește despre călătoriile prințului Rama, a cărui soție, Sita, este răpită de către demonul Rākshasa. Se pare că versiunea cunoscută astăzi a fost scrisă în perioada 500 – 100 î. Hr. (conf. Wikipedia)

** În tradițiile tibetane budiste și indiene budiste, Șambala sau Shambala (scris, de asemenea, Shambhala sau Shamballa; tibetană: བདེ་འབྱུང་; Wylie: bde ‘byung, pron. De-jung) este un regat mitic ascuns undeva în interiorul Asiei. Acesta este menționat în diverse texte antice, inclusiv Kalachakra Tantra, precum și în textele antice ale culturii Zhang Zhung care a precedat budismul tibetan din vestul Tibetului. Scripturile Bön vorbesc despre un ținut numit Olmolungring.

Rigden Takpa sau Manjushríkírti, Rege al Shambalei

Indiferent de baza sa istorică, treptat-treptat Shambala a ajuns să fie văzută ca un ținut pur budist, un regat fabulos a cărei realitate este vizionară sau spirituală la fel de mult ca cea fizică sau geografică. Acesta a fost forma sub care mitul Shambalei a ajuns în Occident, unde a influențat căutătorii spiritualii budiști dar și pe cei care nu erau budiști; și, într-o anumită măsură, a influențat cultura populară în general.

Shambala este, în concepția unor autori mistici, un centru secret de unde este guvernată planeta noastră. Termenul este cunoscut deja din tradiția orientală. Acest centru mistic ar fi ascuns undeva în interior Asiei sau nu s-ar afla pe pământ, ci într-o lume paralelă invizibilă. Din acea dimensiune tainică, ființele din Shambala pot vedea ce se petrece pe planeta noastră, putând interveni în anumite situații critice, pentru a ajuta orice ființă umană sau spre a corecta în bine destinul planetei. (conf Wikipedia).

*** TRANSCÉNDE, transcend, vb. III. Tranz. 1. (Livr.) A trece dincolo de…, a păși peste…, a se ridica deasupra a ceva. 2. (Fil.) A depăși limita cunoașterii experimentale, perceptibile. – Din lat. transcendere, fr. transcender.
Sursa: DEX ’98 (1998)

**** În mitologia nordică, Valhalla, Valhall (sau Valhöll, în limba nordică veche) este paradisul în care erau duși războinicii vikingi după moartea eroică în luptă. Valhalla este palatul lui Odin, care avea 540 de uși. În Valhalla puteau mărșălui unul alături de celălalt 800 de soldați. Fiind palatul preferat de zeul Odin, sufletele războinicilor morți îi serveau acolo acestuia.Sufletele războinicilor aveau să se antreneze pentru a forma o armată (“Armata Sufletelor Vii”), invincibilă până la sosirea Ragnarok-ului, când vor lupta alături de Odin. Odată cu venirea nopții, sufletele erau reconfortate cu aceleași tratamente ca și zeii.Simbolurile regatului lui Odin erau doi corbi, unul reprezenta memoria, iar celălalt înțelepciunea. (conf. Wikipedia)

Advertisements