Tags

, , , , , , , , , , , , ,

Bună, Diana

De abia te-ai întors de la festivalul de la Locarno și uite că nu te las în pace, deși am vorbit ultima oară înainte să pleci. Cum a fost? Cum e la Locarno? Îți mărturisesc că eu n-am fost niciodată acolo așa că tot ce-mi spui, inclusiv despre oraș și oamenii lui este ca un fel de călătorie pentru mine.

1000337_464826943614881_362729223_n

A fost scurt, am stat doar 3 zile, dar pe care le-am trăit intens. Eram emoționată pentru că reveneam dupa 10 ani în acest orășel cochet din nordul Elveției, în partea ei italiană, la malul unui lac numit Lago Maggiore. Îmi place mult limba italiană și îmi place s-o ascult, chiar mă gîndesc să mă apuc s-o învăț serios. Am întîlnit oameni calzi, latini ca noi, dar poate mult mai senini. Probabil că asta vine și de la nivelul salariului lor mediu, și de la modul cum le funcționează societatea. N-am simțit că cei de acolo trăiesc vreo criză. Străduțele înguste din centru mi-au amintit cumva de cele din Veneția, terasele erau pline cu oameni care au o tradiție în a veni an de an la acest festival.

Cum ai descrie festivalul de la Locarno? Cannes-ul și Oscarul au o anumită imagine, aproape glam. Sînt foarte mulți artiști care vin să fie văzuți la astfel de festivaluri, să-și promoveze filmele? Are și Locarno latura asta?

Festivalul de la Locarno este printre cele mai vechi și mai importante din Europa și din lume, de categoria A. Poate că nu are același ‘glam’ ca Oscarul sau Cannes-ul (și poate că nici nu și-a dorit asta), dar din punct de vedere al valorii sînt, la fel, din aceeași categorie. Ce se vede ‘pe dinafară’ nu este întotdeauna același lucru cu ce se întîmplă ‘înăuntru’, vorba leoparduluiJ.

Locarno este mai relaxat, are mai puțină ‘morgă’, este mai deschis diversității. De exemplu, pentru mine a fost suficient că am fost invitați la acelați prinz la care a fost invitat și Werner Herzog, fără să fim înconjurați de bodyguarzi.

La Locarno nu prea se pune preț pe ‘glam’, ci pe fiecare participant în parte. Asta îți dă sentimentul că ești important pentru ei, pentru festival. Și nu poate decît să te bucure și să te facă să te simți bine. Promovarea ține de PR, Locarno ține la fime. Dar a avea un film aici este o promovare în sine. Mulțumesc, Locarno!

Am participat în jurii la festivaluri destul de importante, știu să fac diferența între ele, m-am întîlnit cu personalități ale filmului, actori importanți, regizori la fel de importanți. Îmi amintesc de Festivalul de la Moscova: au adus vedete importante pe covorul albastru, Tarantino – cu opt bodyguarzi, Meryl Streep – fără, Alan Parker – nu avea nevoie de nici unul, doar era “The Wall”. Așa cum John Malkovich și Anthony Minghella, la Festivalul de la Sarajevo, s-au ‘protejat’ singuri. Încerc să spun că valoarea adevărată se simte bine și cu, și fără ‘glam’. Asta ține de protocolul fiecărui festival.

Ce are aparte Locarno față de alte festivaluri?

Locarno are și el covorul lui roșu, dar nu neapărat și papioane. Cine vrea le poartă, cine nu, nu. Cred că sînt mai interesați de creatorii de filme decît de creatorii de modă și asta dă încă un specific și plus de autenticitate festivalului.

Dar poate cel mai aparte lucru de la Locarno este Plazza Grande (piața mare din centrul localității), care este pusă în întregime la dispoziția festivalului, cu 8.000 de locuri și un ecran gigant, dintre cele mai mari din Europa. Cînd vezi atîta lume în fiecare seară în piață, cu privirea ațintită spre acel ecran, ți se taie răsuflarea. Într-o seară m-am așezat și eu printre cei de acolo (era un film cu Michael Kane), poate că eram a 7500-a, au mai venit și alții, in liniște, s-au asezat și ei și am avut sentimentul că acel moment este unic. Și nu am auzit nicio sonerie, a niciunui telefon mobil. Așa, atunci, acolo, ajungi să înțelegi spiritul festivalului de la Locarno.

603402_454806841283558_1501880383_n

Cu cine te-ai întîlnit la festival?

Am sperat să mă întîlnesc cu Corneliu Porumboiu, un om drag mie dar, proiecția filmului lui a fost în prima parte a festivalului (a noastră a fost la final) și n-am avut ocazia să stăm să povestim.  Mi-am petrecut mai tot timpul cu cei din ‘delegația’ noastră (Vali Hotea, Ada Solomon , Ileana Muntean, Alex Sterian, Șerban Pavlu, Anghel Damian, Emoke Vagasi, Ioana Drăghici, Eugem Kelemen, Smaranda Sterian).

Cine s-a ocupat din partea românească de prezența voastră acolo? 

De prezența noastră acolo s-a ocupat staff-ul festivalului, cum e și normal să fie. Era un program prestabilit, cu date și ore clare. Pentru detaliile de a ajunge acolo s-a ocupat Ada Solomon, producătoarea filmului. După ce ajungi acolo, ești în custodia festivalului, ei se ocupă de tot, după protocolul lor.

Cum a fost primit filmul?

Foarte bine! Am avut proiecția oficială și totodată premiera mondială la ora 11 dimineața, într-o sală plina (de vreo 500 de locuri cred, poate chiar mai multe).

Emoții mari lînga Anghel Damian și Șerban Pavlu, încercarea stăpînirii lor. Prima dată în prezența publicului și a juriului. Încercam să-mi găsesc liniștea. La un moment dat am ieșit, și hostess-ul de la Q&A m-a luat de mîna și mi-a zis că știe că am luat acum 10 ani Leopardul de argint și că  momentul trebuie aniversat. I-am zîmbit și m-am întors în sală, proiecția s-a terminat, publicul a aplaudat și picioarele mele tremurau. Șerban și Anghel aveau ochii în lacrimi. Cine va dori să vadă filmul poate va înțelege de ce.

Am văzut fotografiile postate de voi pe rețelele de socializare. Ce v-au întrebat jurnaliștii la conferințele de presă pe care le-ați organizat?

 970353_464159497014959_93899354_n

A venit momentul întrebărilor și răspunsurilor, prezentarea echipei și tremurul meu interior nu se mai termina. Au fost întrebări pertinente, oameni emoționați și interesați de povestea celor din film. M-a impresionat foarte mult o doamnă care mai întîi a pus întrebări în engleză, după care ne-a felicitat în română. Era o doamnă în vîrstă, plecată de mult din România și stabilită în Elveția, venită special la Locarno pentru festival, care s-a recunoscut în poveste și a vrut să ne mulțumeasca pentru asta. Dar tot pentru asta ne-au mulțumit și un canadian, și un american, și un francez, care și-au amintit că acum 10 ani m-au vazut și în filmul Maria (deci niște obișnuiți ai festivalului) și m-au întrebat ce se întîmplă cu mine acum, de ce nu apar mai des în filme? Și le-am spus că eu trăiesc în România. Nu știu cît de mult au înțeles nuanța din răspunsul meu, dar mă bucur că au plecat cu amintirea și autograful meu.

Ce a plăcut? Ce n-a plăcut?

Ceea ce știu e că publicului i-a plăcut filmul. Am simțit asta din reacțiile și aplauzele lui.

Dar dacă noi ne-am obișnuit doar cu premii (care de multe ori sînt și ele subiective – și o spun eu, cea care am luat destule premii), să nu uităm totuși ce lucru extraordinar este că un film românesc să fie selecționat la un festival de asemenea anvergură, mai ales acum cînd se fac atît de multe în toată lumea și la selecție se înscriu sute sau chiar mii de filme. Să nu fim snobi și să credem că doar premiile contează. Însăși participarea la un astfel de festival este o recunoaștere a muncii și valorii tale.

Știu că e un subiect cel puțin delicat, dar simt nevoie să întreb: investește cinematografia românească suficient în marketing și publicitate?

Cinematografia românescă nu este un mare studio de film american, nici macar britanic, francez sau german. Bugetele noastre abia ajung pentru producția filmului. Fondurile primite de la CNC în urma concursurilor acoperă doar o parte din costurile de producție și nu cuprind și sumele necesare pentru promovarea filmului. Așa că fiecare producător de la noi se chinuie în primul rînd să completeze banii necesari producției și apoi investește în promovare cît și cum poate. Un premiu internațional însă da, poate promova un film românesc mai bine. Dar nici măcar pe departe nu sîntem în cazul marilor studiouri americane, în care aproape un sfert din bugetul filmului este alocat pentru promovare. Tot aud că de ce nu facem și noi filme ‘ca americanii’, dar uităm mereu și mereu că noi nu trăim în America.

Te-ai pregătit în mod special pentru această întoarcere la Locarno?

Da, m-am pregătit sufletește pentru Plazza Grande, întîlnirea cu ea, cu amintirea marcantă de atunci cînd a trebuit să vorbesc în fața a 7-8000 de oameni – nu mi-a venit să cred că în urmă cu 10 ani, fata care acum stătea undeva, pe un scaun în aceeași piață, a urcat pe acea scenă, inconștientă, copleșită, pierdută în fața mulțimii, cu premiul Leopardul de argint în brațe.

În ce piese te vedem în toamna aceasta la TNB?

În “Un duel” după Cehov, regia Alexandru Dabija, “Băiatul din ultima bancă” de Juan Mayorga, regia Cristian Teodor Popescu. Și la Teatrul Metropolis în “Gaițele”, în regia lui Dan Tudor. Vă aștept cu mare drag!

MULȚUMESC.

În curînd, pe ecranele românești:

1116227_10151588825458285_1801617780_o

Advertisements