Tags

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

… și și-a dat. La o bere, în curtea de pe Calea Victoriei prin care trec drumurile și spre Green Hours, și spre GDS, Revista 22, și înspre Librăria Humanitas din fundul curții. Un loc privilegiat. (Și eu am fost privilegiată, dar să nu vă fac așa invidioși de la început).

Laura Ilinca: Ce repeți acum?
Rodica Lazăr: Repet la Green Hours o piesă scrisă și regizată de Andreea Vălean (cunoscută pentru scenariile filmelor: “Trafic”, “Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii”, “Eu cînd vreau să fluier, fluier” – n.r.)

rodi lazăr 1

Laura Ilinca: Cu cine mai repeți?
Rodica Lazăr: Repet cu Nicoleta Lefter, Emilia Bebu, Laura Cosoi, Andreea Gavriliu, Katia Pascariu, Sabrina Iaschevici și Letiția Vlădedescu.
L.I.: Numai fete frumoase.
R.L.: … și cu minunatul Potoceanu. Avem o dublă distribuție – de asta sîntem atîtea fete – ca să fim siguri că se poate juca spectacolul.
L.I.: Ultima oară cînd te-am văzut pe scenă a fost acum 2-3 săptămîni în reluarea spectacolului “Crimă și pedeapsă”, regizat de Yuri Kordonsky, în noua sală a teatrului Bulandra de la Grădina Icoanei.
R.L.: A fost prima repetiție cu public.
L.I.: Din public nu s-a simțit deloc că ar fi fost o repetiție.
R.L.: Mi s-a mai spus. Dar știi care-i nebunia: noi așa am repetat. Niciodată n-am repetat ca și cum ar fi o repetiție. Întotdeauna s-a repetat în plin, cu motoarele turate la maxim. Toți am lucrat așa. Fără excepție.
L.I.: Asta s-a văzut în spectacol. În seara aceea jucai rolul Soniei …
R.L.: Da, în prima seară joc Sonia și in urmatoarea, Aliona.
rodi lazăr 2
L.I.: Care sînt pentru tine diferențele dintre teatrul privat și teatrul finanțat de stat?
R.L.: E ciudat că mă întrebi pe mine, eu sînt angajată de mulți ani la teatrul Bulandra
L.I.: … dar acum ne găsim în grădina unui teatru independent …
R.L.: Cred că sînt actori și actrițe care ar fi mai îndreptățiți să vorbească despre asta.
L.I.: Crezi că teatrul de stat ar trebui să se ocupe de o anumită zonă, de pildă experimentală? Poate teatrul independent nu-și permite să atace zona asta.
R.L.: Nu-și permite? Eu cred că-și permite, dimpotrivă.
L.I.: Își permite?
R.L.: Da.
L.I.: Cred că e momentul în care chiar trebuie să ne punem aceste întrebări, la modul serios, de asta te întreb.
R.L.: Cred că există teatre de stat care fac spectacole experimentale. Gîndește-te numai la teatrele de stat care-l invită pe Afrim să monteze. Afrim clar nu-i un regizor conservator. E ceea ce aș numi un regizor care  experimentează … e special.
L.I.: E un brand deja?
R.L.: Da. Cînd te duci la spectacolele lui te aștepți să vezi ceva inedit, te face curios oricum. Revenind la întrebarea ta, cred că teatrul independent este născut din dorința actorului de-a juca. În primul rînd. Actorul vrea să joace. Teatrele de stat au locuri limitate și el totuși vrea să joace. Și atunci, firesc, îți cauți un alt loc în care să joci. Nu știu ce-ar trebui să facă teatrele de stat. În primul rînd, în fiecare an să ajute un regizor să debuteze.

1237033_289754381153456_844447247_n
L.I.: Și un dramaturg …
R.L.: Și un dramaturg. Exact asta trebuie. Dacă fiecare teatru de stat din România ar debuta în fiecare an un regizor și un dramaturg român mi s-ar părea o mare chestie. În privința actorilor e mai greu de spus ce-ar trebui să se facă. Majoritatea teatrelor de stat au foarte mulți colaboratori din alte teatre sau din zona independentă. Actorii se mai mișcă. Pentru un regizor sau un dramaturg e foarte greu de pătruns în lumea asta. Ca dramaturg tînăr ce poți spera? Să fie foarte impresionat un regizor de textul tău și să-l propună într-un teatru de stat, ceea ce e destul de dificil, iar ca regizor? Cine poate să-ți dea credit?
L.I.: Cine investește în regizori necunoscuți, tineri?
R.L.: E foarte dificil. Doar să ai un examen de licență foarte bun … nu-mi dau seama ce-ar putea funcționa. Ca să te primească cineva. Ține doar de deschiderea directorului de teatru care poate zice: uite, îmi propun să fac asta și chiar s-o și facă.
L.I.: Avem nevoie de un program național care să spijine regizorii necunoscuți și dramaturgii? De un program gîndit eventual de ministerul culturii și primăriile locale?
R.L.: Prin care să se impună asta?
L.I.: Da. De o politică culturală oficială care să sprijine debutul dramaturgilor și regizorilor în teatrele de stat …
R.L.: … și să nu le impună pe cine ci doar să le sugereze că ar fi interesant dacă s-ar întîmpla asta? Da. Asta pot să afirm cu siguranță: mi s-ar părea foarte bine ca fiecare teatru de stat să facă asta o dată pe an măcar: să ajute un regizor și un dramaturg tînăr să debuteze în teatrul de stat. Un dramaturg tînăr … vreau să spun un dramaturg român contemporan.
L.I.: Mi se pare foarte importantă precizarea: un dramaturg român contemporan mai ales că, în ultima vreme pare că dramaturgia românească parcă stă agațată în piesele lui Caragiale și cîțiva dramaturgi care s-au impus în ultimii ani prin efort propriu în teatrul independent, cum a făcut de pildă Lia Bugnar.
R.L.: A și fost anul Caragiale. Dintre dramaturgii tineri, Peca a fost montat la teatrul din Piatra Neamț de Ana Mărgineanu … în rest nu mai știu unde. În teatrul independent, probabil. Am încercat acum cîțiva ani la Bulandra piesa “Punami” a lui Peca. Am avut și repetiție cu public. Am vrut să vedem cum reacționează publicul și dacă publicul vrea să vadă acest spectacol. A fost o reprezentație cu decor improvizat, fără costume din cîte îmi aduc aminte, eram în costume de repetiții … am avut un feedback foarte bun, dar … nu știu ce s-a întîmplat mai apoi de nu s-a mai terminat acel proiect.

1236964_289756094486618_1667020683_n
L.I.: Se poziționează diferit și față de public? Teatrul de stat și teatrul independent?
R.L.: Nu știu … nu știu ce să zic.
L.I.: Te obligă spațiul și publicul lui să faci anumite alegeri?
R.L.: Nu știu …Pot doar să-mi dau cu părerea …

L.I.: Cred că toți ne dăm cu părerea la ora asta …
R.L.: Cred că o piesă de teatru ajunge la public indiferent că-i o comedie de Shakespeare sau că-i o piesă scrisă de Peca, sau de tine, sau de Lia Bugnar – numele astea îmi vin în minte acum – și fiecare înțelege din piesa aia cît îl duce sensibilitatea, pregătirea, cultura, momentul în care se află în viață … într-un fel sau altul trebuie să ajungi la oameni. Dacă faci Shakespeare și nu înțelege nimeni și nu ajunge la oameni, ești mai cîștigat? Mă îndoiesc. Cred totuși că asta-i o capcană: discutăm despre teatrul de stat, teatrul privat … de fapt nu-i vorba despre asta. E vorba – și asta mi se pare foarte,foarte important – despre ce vrei tu ca regizor să spui cu piesa aia. Dacă simți că ai ceva de spus cu piesa aia. Ce vrei să transmiți? În funcție de asta alegi locul unde o pui. Cred că dacă vrei să montezi “Visul unei nopți de vară” (de William Shakespeare, n.r.), te vei gîndi de două ori dacă vrei să-l faci la Green Hours. (Teatrul Luni de la Green Hours, n.r.). Probabil va fi dificil. Dar cred totuși că nu e imposibil. Dacă găsești modalitatea de-a pune “Visul unei nopți de vară” la Green Hours, atunci piesa va sta în picioare … Ne-am obișnuit să facem diferența asta de loc, dar teatrul nu-i neapărat despre loc. Adică teatrul nu-i neapărat despre unde-l faci. Teatru s-a făcut și-n piața publică, să fim serioși. … Mi-ai pus tu întrebarea asta dar nu m-am gîndit niciodată serios. Acum că mă gîndesc, îmi dau seama că facem tot felul de diferențe. Și nu-i așa. Eu sînt sigură că o piesă de Peca se poate juca și la Green Hours și la Teatrul Bulandra. N-am nici o îndoială. Și nu fac comparații între Peca pe care-l admir și Shakespeare. Și Shakespeare poate fi jucat și la Godot (Godot Cafe Teatru), și la Green Hours și la Teatrul Național. Mi-a spus Nicoleta Lefter că joacă într-un teatru independent “Un tramvai numit dorință” …
L.I.: Da, la Unteatru.
R.L.: … și am auzit că e foarte bun spectacolul. Deci se poate. E un spectacol care s-a pus ani de zile în teatrele de stat. Iată că se poate juca într-un teatru independent. Contează ce vrei să spui cu piesa … și după aia alegi unde-o pui. Acum e foarte adevărat că sînt unii oameni care atunci cînd vin, beau o bere și au voie să-și și aprindă o țigare, poate nu vor să vadă “Crimă și pedeapsă” neapărat. Există și spectacole mai greu de digerat,care cer un plus de atenție, de concentrare și pe care ți-ar fi greu să le joci într-un cadru mai relaxat și nu neapărat din cauza oamenilor ci pentru că spectacolul în sine se pretează la un anumit soi de concentrare, la un anumit soi de adunare. Din punctul de vedere al actorilor, cred că actorii care vor să joace, joacă oriunde. Cred că nu-i oprește nimic. Nu cred că există actori care zic: eu sînt actor de teatru independent, eu n-am ce căuta la Bulandra. Sau n-am ce căuta la Național. Eu nu cred asta. Nu cred.

1235176_289755374486690_529145305_n
L.I.: Există actori din teatrul de stat care nu vor să joace teatru independent?
R.L.: Nu cred că există că există actori din teatrul de stat care refuză să joace în teatrul independent doar din dispreț pentru teatrul independent. E adevărat că există actori care s-au obișnuit cu un anumit sistem și cărora le e mai greu să apară pe scenă cînd spectatorul stă în sală cu un pahar de băutură în față. probabil că le e greu să se adapteze. Cred că meseria asta de actor o faci pentru că vrei s-o faci. Și mai devreme sau mai tîrziu o s-o faci oriunde. Dacă e nevoie de asta.
L.I.: Și dacă te roade cu adevărat.
R.L.: Și dacă te roade cu adevărat. Eu de exemplu, mulți ani n-am jucat în teatrul independent. Deși eu am făcut “puțin” teatru independent la început, cînd s-a început teatrul independent, se făceau “lecturi”, se năștea Dramacum …
L.I.: Cum era la început atmosfera în teatrul independent?
R.L.: Pot să-ți zic o chestie: nu-s sigură, dar eu s-ar putea să fi jucat în prima piesă a Liei Bugnar, care se numea “Ofertă de serviciu”, trebuie să verific asta cu Lia … Piesa s-a jucat și la Casandra (teatrul Studio al studenților de la UNATC) și apoi la Prometeus. Am făcut lectură cu una din primele piese a lui Peca.
L.I.: Cum era publicul la începuturile teatrului independent?
R.L.: La fel. Bine, veneam de la Casandra, îți dai seama, nu aveam nici o experiență în spate să am cu ce compara.
L.I.: Cred că trebuie să ne raportăm pur și simplu la experiențele noastre, nu văd cum ne-am putea raporta la altele …
R.L.: … știu, dar vreau să precizez asta, pentru că nu-mi plac oamenii care-și dau cu părerea ca și cum ar fi atoateștiutori.
L.I.: Nu sîntem atoateștiutori. Dar fiecare avem o perspectivă unică …
R.L.: … era bine în teatrul independent la început, ce să-ți zic. După aia, cîțiva ani am lipsit din contextul ăsta și nu pentru că n-aș fi vrut să joc neapărat, ci pentru că așa s-a întîmplat pur și simplu. Mi s-a spus apoi: “am auzit despre tine că nu vrei, că nu te interesează zona asta de teatru”. Am întrebat: voi ați pus vreodată mîna pe telefon să mă sunaț și să mă întrebați dacă-i așa? Acum iată-mă … e ca un ciclu. Ce să-ți zic? Din punctul de vedere al actorului nu-i vreo diferență. El vrea să muncească. Eu de pildă am făcut serial TV (“Îngerașii”, “Aniela”, “Băieți buni”, n.r.). Nu am lucrat acolo altfel de cum lucrez deobicei. Mi-am făcut treaba cum o fac întotdeauna. Cît era de făcut, cît puteam eu de bine în condițiile date. N-are nicio importanță unde-ți faci meseria. Serios. Dacă poți. Poate nu poți. Sînt actori care nu pot să joace în piața publică. E dificil să joci în piață. În facultate ne duceam la festivalul de la Sighișoara. Acolo se joacă pe stradă. În piață. Nu e simplu. E gălăgie, se aud tot felul de zgomote, lumea e relaxată. Dar ca experiență personală, la fel îmi tremură mîna de emoție și cînd joc “Crimă și pedeapsă” la Bulandra, și cînd joc aici “Ora verde”, scrisă de Peca și regizată de Vălean.
L.I.: Ai aceleași emoții?
R.L.: Sincer, da. Tremuram. Faptul că joc într-un bar nu mă face să mă simt mai puținemoționată. Sigur că la al douăzecișicincilea spectacol la Bulandra nu mai ai emoții ca la primul. Dar asta se întîmplă și la Green Hours, și la Godot, oriunde ai juca; așa cred.
L.I.: Ești mulțumită de ce-ai făcut pe plan profesional? Pînă acum …
R.L.: Am discuția asta cu unii dintre colegi, știi? Îmi spun: “Da măi, da’ tu ai făcut roluri”. Mie, care întotdeauna am avut senzația că n-am jucat destul. Că n-am făcut destul. Și eu le răspund: “da, da’ tu joci mult.” Iar ei se plîng: “Da, joc mult, dar roluri mici, pe cînd tu ai jucat la Kordonski, la Andrei Șerban …”

1209272_289754837820077_1266783954_n

L.I.: Pot să mă pun în locul colegilor tăi. Pare foarte important asta, cînd nu ți se întîmplă.
R.L.: Da, dar e ciudat, vezi? Pentru că tu, care nu joci foarte mult ai vrea să joci mai mult, pe cînd cei care joacă mult ar vrea să joace roluri mai importante, la regizori semnificativi. Regizori pe care ei îi consideră semnificativi.
L.I.: Ești o femeie realizată, o actriță cunoscută … ești foarte sus într-o anumită ierarhie.
R.L.: Habar n-am. Și nu e nicio modestie. Habar n-am.
L.I.: Cred. Dinafară așa se vede.
R.L.: Asta-i nebunia. Dinafară te uiți pe CV … dinăuntru, tu vrei să joci mult.

L.I.: … dar și cei care te cunosc, cred că inevitabil te plasează undeva sus.
R.L.: Bine, nu știu unde mă plasează. Chiar nu știu.
L.I.: Fie vorba între noi, aștept cu mult interes să se dezvolte nu numai zona teatrului privat ci chiar și a filmului făcut din fonduri private.
R.L.: Teatru privat mi se pare o expresie destul de periculosă. Depinde cine-l manageriază. Teatru privat sună foarte ciudat. Teatru privat în România.
L.I.: Green Hours e un teatru privat, Godot e un teatru privat.
R.L.: Da, dar îmi place să le numesc independente. Nu știu de ce. Uite, ce a făcut Geo Remeș la Godot mi se pare un lucru extraordinar. Am tot respectul pentru băiatul ăsta. Un actor, care a folosit o conjuctură favorabilă din viața lui, posibilitățile pe care le-a avut la un moment dat, ca să facă un teatru independent. Nu a făcut altceva. Putea să facă altceva. A făcut lucrul ăsta. A ales să facă un teatru în care colegii lui să poată juca. Am fost de cîteva ori la Godot și n-am văzut niciodată ceva prost. N-am fost la multe,am fost la puține, dar la cîte am fost, toate au fost bune.
L.I.: Și mie îmi place ce am văzut pînă acum la Godot. Am fost recent la “Bullets over Lipscani”, o piesă făcută după două texte de Woody Allen, și am rîs cum n-am mai rîs demult la teatru.
R.L.: Îmi place foarte tare să rîd la teatru. Mi se pare extraordinar. La cîteva spectacole am rîs din tot sufletul și asta mi se pare foarte important.
L.I.: E prima zi de toamnă. Reîncep stagiunile în curînd. Unde și cînd o să te vedem? Ai deja niște date sigure pentru primele spectacole?
R.L.: Știu cu aproximație…adică primele sunt în cuie: “Ora verde” din Green Hours 1 e pe 16 septembrie, în Green Hours 3 e pe 18 septembrie. Spectacolul “decât artă” e pe 19 si 22 septembrie. Iar la Bulandra, programul stagiunii se va afișa în curînd.
L.I.: Să avem o toamnă frumoasă.
R.L.: Să fie.

*

Pe Rodica Lazăr (actriță a teatrului Bulandra, București) o mai puteți vedea în această perioadă în filmul “Carmen”, regia Doru Nițescu, DoP: Silviu Stavilă.

carmen-455252l

*

Fotografii de: Silviu Stavilă, Andrei Runcanu, Cătălina Flămînzeanu

Advertisements