Tags

, , , , , , , , , , , , , ,

am adormit aseară uitîndu-mă pe TVR2 la o transmisiune în direct de la stagiunea estivală din parcul Herăstrău a Teatrului de Revistă Constantin Tănase (mult întîrziată datorită ploii). Și m-am trezit întrebîndu-mă: acești mari actori, pe bune mari actori ai generației care are acum 65-75 de ani, chiar au vrut să omoare totul și să nu mai lase nimic după ei? Doar ei joacă, ei sînt și directori, ei angajează, ei dau afară, ei sînt și pe litoral sînt și în București și la televizor, și-n transmisia live și-n reclama de la Catena  … vi se pare normal? Să nu mai existe nimic altceva? Cu tot respectul … revista a ajuns un gen pentru pensionari. Revista! Care ar trebui să fie vivace și îndrăzneață, acidă, mușcătoare, energizantă. În pas cu vremurile! Înaintea lor. Criticul lor, oglinda lor … La noi revista e jucată în special de pensionari. Care fac – vorba unui amic, care nu știu dacă vrea să fie citat în public – care fac … compoziție de vîrstă.
*
Această umbră groasă a marilor talente atîrnă peste tot, în toate domeniile, și sub coroana ei compactă nu crește mai nimic … și asta se vede, așa cum se văd ridurile și petele urîte ale bătrîneții în gros-plan. Numiți-mi fără să căutați pe Google și fără să vă gîndiți prea mult: 3 scriitori, 3 poeți, 3 dramaturgi, 3 sculptori, 3 pictori, 3 regizori de teatru, 3 soprane, 3 tenori, 3 baritoni, 3 cîntăreți (pe care nu i-ați văzut la Românii au talent) … hai fie, și 3 actori care să aibe între 25-55 de ani. Români, bineînțeles. Cărtărescu are 57 de ani. Ce ecart generos v-am dat. Și totuși … Puteți face asta ușor și repede? Vă vin în minte reprezentați ai fiecărei generații, oameni talentați care au ceva valoros de spus? Măcar și unul singur din fiecare generație? De ce? A dat faliment fabrica de talente? Au apărut în condiții misterioase numai înainte și în timpul comunismului? Cînd mă uit la toată cultura română … pare că talentul moare odată cu “ei”. Nu? Cu fiecare mare nume care se duce pare că rămîne un gol care nu va fi niciodată umplut cu altceva, ocupat … Parcă și aud un oftat național, venit din rărunchii istoriei noastre obosite: “ehee, nu se mai fac artiști ca altădată!” Dar de ce? așa trebuie să fie? e bine ce-au făcut? Că și-au întins ramurile peste tot și n-au lăsat nimic să le scape? Ei ne-au fost profesori, să știți, nu alții … Și de ce trebuie să fie ca altădată și nu ca acum? E numai vina noastră, a celor care n-am prins cheag în timpul comunismului? Ne-am născut noi toți lipsiți de talent? O să suspinăm toți toate veacurile de acum înainte că nu se mai fac alții ca “ei”? Gata … this is it?
*
mie mi se pare imposibil așa ceva. Gusturile se schimbă, influențele se schimbă, punctele de interes se schimbă … dar asta e întotdeauna dublat de schimbarea generațiilor. Fiecare generație crește cu o lume a ei, cu un pachet tematic anume, cu ceva de spus, ceva absolut original și care aparține doar acelei generații. Dacă insiști la nesfîrșit să spui lucrurile ca acum 50 de ani e firesc ca sala să fie goală sau populată de unii care s-au plictisit de manelele de la televizor, să nu mai ai un public educat sau interesat de nou, să nu-ți cumpere nimeni tabloul, sculptura, cartea, muzica.

“Arta nu mai e apreciată. Spectatorii sînt cum sînt. Nu mai sînt ca altădată.”

Pe bune?
Și noi cum sîntem?

*

Publicul s-a schimbat. NORMAL. Artiștii parcă se țin cu disperare de vremurile de altădată.

*

Later edit: mi s-au cerut concluzii. OK. Teatrul de Revistă Constantin Tănase e o instituție finanțată din bani publici. Cred că știm toți ce trebuie făcut. Neîntîrziat.

Mai mult decît atît vă recomand să vedeți sau să revedeți filmul “Actorul și sălbaticii” (din 1975, regia Manole Marcus, cu Toma Caragiu în rolul lui Constantin Tănase) care descrie destul de bine ceea ce însemna un teatru de revistă de succes pe vremuri. Un teatru de revistă nefinanțat de stat. Una din poveștile din film este despre cum descoperise Constantin Tănase o fătucă pe la țară, care cînta bine, și se pregătea s-o lanseze (în ciuda faptului că venise omul ei după ea s-o ia acasă). Nici CT n-a rămas un tinerel toată viața, nici frumos nu era, dar uite, știa meserie. Se înconjura de oameni mai tineri și căuta în permanență talente noi. Nu știu cum, el le și găsea.

Advertisements