Tags

, , , , , , , , , , , , , , ,

generic de final, luminile se aprind, ne dăm ochelarii 3D jos, ne ridicăm, sîntem puțini … ce ciudat! în fața mea aud o voce limpede care întreabă în engleză cu accent – cred – american:

– Did it touch you?
– No.
*
Marele Gatsby al lui Baz ne-a făcut multe lucruri, dar nu ne-a atins. A recreat mot-a-mot scene întregi din carte, de la vilele vechilor și noilor îmbogățiti, petrecerile extravagante, bețiile interminabile, eleganța femeilor, nonșalanța domnilor, plictiseala generală care te cuprinde cînd repeți același lucru de prea multe ori, fie și o petrecere fa-bu-loa-să, cinismul, impostura, pînă la munții de cenușă și gunoaie care înconjurau New York-ul anilor 20.

“… cea din dreapta era o construcție colosală din toate punctele de vedere – o imitație a vreunei primării de epocă din Normandia, cu un turnuleț într-o parte semețindu-se nou-nouț de sub un breton rar de iederă sălbatică, o piscină de marmură și peste patruzeci de acri de pajiște și grădină. Era vila lui Gatsby.” – asta e descrierea din roman. Exact așa arăta și vila lui Gatsby în film. Și o vezi 3D.
*
În rest, filmul ratează esențialul, adică să ne repovestească, pentru mințișoarele noastre atîtea cîte mai sînt, conflictul dintre vechii îmbogățiți și noii îmbogățiți (dacă ești nepotul sau strănepotul unui hoț, a vreunui borfaș plin de bani, ești un nobil, dacă furi tu, ești un ticălos și ai grijă, n-o să te primim prea ușor printre noi. Nota bene: o să vedem cum e asta, în curînd și-n România, în anii viitori). Nu ne face să înțelegem că această poveste este despre ceva la care și noi, românii de exemplu, am visat în ultimii 24 de ani: să ne îmbogățim peste noapte. Să devenim peste noapte subiectul discutat de toți, articolul de pe prima pagină a ziarelor, breichin niuzul tuturor televiziunilor, mama și tatăl tuturor petrecerilor și deținătorii celei mai pompoase colecții de mașini, de țoale și de gadget-uri. Iar peste toate, trebuie așezată coroana: cea mai rîvnită femeie din grupul din care tînjești să faci și tu parte.

Baz Lurhmann e cea mai bună alegere pentru a (re)ecraniza această poveste. Doar că între capacitatea lui de a repovesti în simboluri inteligibile pentru publicul modern povești vechi (Romeo+Juliet, Moulin Rouge!), s-a interpus ceva. Probabil o cohortă de salesmani, manageri, piari … Poducători care au ținut cu tot dinadinsul ca romanul lor emblamatic, capodopera lor americană să nu fie remestecată și scuipată pe ecran de un afurisit de regizor de pe alt continent. Te luăm pe tine, că ești cel mai bun, dar ai grijă, banii sînt ai noștri, cartea e noastră, noi hotărîm … parcă-i aud. Nu pot să cred, nu vreau să cred că cel ce ne-a repovestit Romeo și Julieta atît de bine acum 20 de ani s-a prostit. În loc să văd lectura lui profundă, meditația lui pe marginea poveștii, nararea lui, mi se pare că am văzut enorm de mult product placement. Eu, care citisem romanul și văzusem și cealaltă ecranizare (cu Robert Redford, Mia Farrow, Bruce Dern, în regia lui Jack Clayton și după un scenariu făcut de Francis Ford Coppola), m-am trezit întrebîndu-mă în timpul filmului: “e asta o eșarfă Hermes? asta e o draperie Burberry? Burberry face și draperii? Costumele lui Gatsby seamănă cu … cum naiba îi zice? Am scris eu despre designerul ăsta odată un articol …”. Am fost amuzată de șou, dar deloc impresionată de poveste.

Castingul a fost un alt minus. Ochii măriți, ficși și perpetuu uimiți a lui Tobey Maguire mi-au adus aminte de privirea goală a Keirei Knigtley în Anna K., doar că el n-a fost folosit drept manechin de Chanel (sau?), Carey Mulligan avea și ea ochii mari și ficși, era o scumpică – ptiu, să nu te deochi, dar ce bine arăți – și un manechin bun pentru costumele ei splendide, dar atît, iar Leo, sincer, mă îngrijorează.Film Set: "The Great Gatsby" Leonardo DiCaprio mi se pare de cîțiva ani într-o cădere interioară profundă și foarte serioasă. Se întîmplă ceva cu el. Pare a fi deja în colaps. Dincolo de depresii și tristeți. Nu cred că-i genul care se va sinucide cu droguri și băutură, dar sigur nu se simte bine. Nu avea cum să ni-l arate pe Gatsby pentru că nu l-a găsit în el. Nu sînt vise mari în Leo, poate și pentru că și le-a împlinit pe toate. My God, el e un fel de zeu al tuturor actorilor: de cînd a ajuns în fața camerei a prins aproape TOATE rolurile pe care ai vrea să le joci într-o viață de actor începînd cu Romeo pînă, iată, la Marele Gatsby. Ce i-a scăpat? Hamlet? Nu s-a făcut în timpul lui în America. Și încă n-ar fi chiar prea tîrziu. Ahile? Mm … poate Ahile, dar cam atît. Privirea lui e atît de dusă în interior încît nu mai e plată ca a celorlalți, ci … o culme nefericită a blazării. Nu a existat nicio o farîmă de chimie între el și Carey, n-am crezut nicio secundă că o iubește pe Daisy sau visul de a fi iubit de ea, cum l-am crezut pe vremea cînd juca în Titanic. Nici în viața reală nu pare a reuși să-și găsească o pereche, să se îndrăgostească. Să se căsătorească, sa facă copii … să-și umple viața și cu iubiri și cu dezamăgirile și neîmplinirile aferente. Poate e gay, dar atunci e un gay nefericit. Sau poate doar are senzația că nu e niciuna de nasul lui, dar asta din păcate se transformă într-o ratare personală profundă și o totală neînțelegere a relațiilor dintre un bărbat și o femeie, a naturii dragostei. Și lui Gatsby îi scapă adevărata natură a dragostei … și e ciudat că Leo n-a observat asta. Grecii știau: Afrodita se răzbună dacă dai dragostea pe care ți-o oferă ea pe hybris.

Marele Gatsby e MARE nu pentru că a făcut mai mulți bani ca ceilalți ci pentru că are un vis. Iar visul lui are în centru dragostea, fie ea și greșit înțeleasă.

Puteți vedea filmul, e un bun prilej de entertainment, dar să nu vă așteptați să ieșiți din cinema marcați. Intensitatea promisă a rămas în coloana sonoră pe care v-a trebui s-o ascultați separat, de acasă, sau de ce nu, de pe telefonul mobil.

*

Despre carte:

Marele Gatsby al lui F. Scott Fitzgerald era esențialmente un visător. A dreamer. Unul care reușeșete against all odds să se ridice deasupra originii sale modeste și a ghinioanelor din viață. Să meargă la război și să se întoarcă viu și nevătămat și plin de medalii, să treacă chiar și pe la Oxford timp de 5 luni, apoi să strîngă o avere fabuloasă în fix 3 ani. Reușește pentru o vară să devină subiectul cel mai discutat al lumii din care tînjește să facă parte, și, cel mai important, e pe cale să se întoarcă înapoi în timp să repare ceva fundamental în acest vis măreț pe care l-a construit cu atîta grijă – aflăm la finalul cărții, dar NU și a filmului – încă din copilărie. Vis în care, la un moment dat, fatalmente, o plasează întrucîtva chiar împotriva voinței lui, pe Daisy. Dacă reușește sau nu să-și împlinească visul … vă las să aflați din carte. Sau din film(e).

Advertisements